Home
Categories
EXPLORE
True Crime
Comedy
Society & Culture
Business
Sports
TV & Film
Health & Fitness
About Us
Contact Us
Copyright
© 2024 PodJoint
00:00 / 00:00
Sign in

or

Don't have an account?
Sign up
Forgot password
https://is1-ssl.mzstatic.com/image/thumb/Podcasts115/v4/28/da/5e/28da5e30-acb5-e67e-5626-d3f3eaf87415/mza_1515699353734938098.jpg/600x600bb.jpg
Poezii pentru cei ce stau acasă
Costina Cheyrouze
19 episodes
1 month ago
Sunt eu, fetița asta serioasă Ce stă pe-un scăuieș, cuminte, Strângând la piept, cu mâinile-amândouă Păpușa nouă, De care încă-mi mai aduc aminte? (Avea rochiță albă, de mătasă.) Mi-e milă de mânuța ei, De trupul mic, și firav, și puțin: Mi-e milă ca de-un copilaș străin Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei... Pe vremea ceea nu mă cunoșteam, - Oglinzile erau așa de nalte! O dată doar, în luciul unui geam Am bănuit o clipă chipul meu, Am prins în ochi surâsul celeilalte Și n-am știu că-s eu. Dar într-o zi am coborât din cui O cadră-n care nu era nimic – Decât o fată cu priviri căprui. Ca un pisoi prostuț și mic, Am cercetat pieziș, cu frică, Vedenia stângace. Am râs: - Săraca, tare-i mititică! A râs și ea. – Ai și mata cercei? De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?... Dar mâna care-o căuta pe-a ei A pipăit zadarnic sticla, rama, Și-nspăimântată am fugit la mama... Azi, din fetița aceea nu mai este Decât o poză ștearsă și-o poveste. Cu ochii mari, cu cercelușii din ureche, Mi-a adormit – păpușa veche Pe scauieșul din grădină – În suflet, printre cioburi de lumină. Dar de Crăciun, când fulgi subțiri de fum Coboară liniște pe suflet și pe drum, Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, - Din întunericul uitat în mine Eu simt, încetișor, cum vine Fetița din oglindă, Cum își deschide ochii calzi și vii Și-mi cere iarăși râs și jucării.
Show more...
Arts
RSS
All content for Poezii pentru cei ce stau acasă is the property of Costina Cheyrouze and is served directly from their servers with no modification, redirects, or rehosting. The podcast is not affiliated with or endorsed by Podjoint in any way.
Sunt eu, fetița asta serioasă Ce stă pe-un scăuieș, cuminte, Strângând la piept, cu mâinile-amândouă Păpușa nouă, De care încă-mi mai aduc aminte? (Avea rochiță albă, de mătasă.) Mi-e milă de mânuța ei, De trupul mic, și firav, și puțin: Mi-e milă ca de-un copilaș străin Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei... Pe vremea ceea nu mă cunoșteam, - Oglinzile erau așa de nalte! O dată doar, în luciul unui geam Am bănuit o clipă chipul meu, Am prins în ochi surâsul celeilalte Și n-am știu că-s eu. Dar într-o zi am coborât din cui O cadră-n care nu era nimic – Decât o fată cu priviri căprui. Ca un pisoi prostuț și mic, Am cercetat pieziș, cu frică, Vedenia stângace. Am râs: - Săraca, tare-i mititică! A râs și ea. – Ai și mata cercei? De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?... Dar mâna care-o căuta pe-a ei A pipăit zadarnic sticla, rama, Și-nspăimântată am fugit la mama... Azi, din fetița aceea nu mai este Decât o poză ștearsă și-o poveste. Cu ochii mari, cu cercelușii din ureche, Mi-a adormit – păpușa veche Pe scauieșul din grădină – În suflet, printre cioburi de lumină. Dar de Crăciun, când fulgi subțiri de fum Coboară liniște pe suflet și pe drum, Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, - Din întunericul uitat în mine Eu simt, încetișor, cum vine Fetița din oglindă, Cum își deschide ochii calzi și vii Și-mi cere iarăși râs și jucării.
Show more...
Arts
https://i1.sndcdn.com/artworks-D2fPTg8hyPmAxGHA-agigoQ-t3000x3000.jpg
Adam - Marin Sorescu
Poezii pentru cei ce stau acasă
1 minute 46 seconds
5 years ago
Adam - Marin Sorescu
Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva Dintr-o coasta a lui Adam. Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune Incat chiar in clipa aceea Si-a pipait coasta imediat urmatoare, Simtindu-si degetele frumos fulgerate De niste sini tari si coapse dulci Ca de contururi de note muzicale. O noua Eva rasarise in fata lui. Tocmai isi scosese oglinjoara Si se ruja pe buze. "Asta e viata!" - a oftat Adam Si-a mai creat inca una. Si tot asa, de cate ori Eva oficiala Se intorcea cu spatele Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie Adam scotea la lumina o noua cadina Din haremul lui intercostal. Dumnezeu a observat Aceasta creatie desantata a lui Adam L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste Si l-a izgonit din rai Pentru suprarealism.
Poezii pentru cei ce stau acasă
Sunt eu, fetița asta serioasă Ce stă pe-un scăuieș, cuminte, Strângând la piept, cu mâinile-amândouă Păpușa nouă, De care încă-mi mai aduc aminte? (Avea rochiță albă, de mătasă.) Mi-e milă de mânuța ei, De trupul mic, și firav, și puțin: Mi-e milă ca de-un copilaș străin Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei... Pe vremea ceea nu mă cunoșteam, - Oglinzile erau așa de nalte! O dată doar, în luciul unui geam Am bănuit o clipă chipul meu, Am prins în ochi surâsul celeilalte Și n-am știu că-s eu. Dar într-o zi am coborât din cui O cadră-n care nu era nimic – Decât o fată cu priviri căprui. Ca un pisoi prostuț și mic, Am cercetat pieziș, cu frică, Vedenia stângace. Am râs: - Săraca, tare-i mititică! A râs și ea. – Ai și mata cercei? De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?... Dar mâna care-o căuta pe-a ei A pipăit zadarnic sticla, rama, Și-nspăimântată am fugit la mama... Azi, din fetița aceea nu mai este Decât o poză ștearsă și-o poveste. Cu ochii mari, cu cercelușii din ureche, Mi-a adormit – păpușa veche Pe scauieșul din grădină – În suflet, printre cioburi de lumină. Dar de Crăciun, când fulgi subțiri de fum Coboară liniște pe suflet și pe drum, Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, - Din întunericul uitat în mine Eu simt, încetișor, cum vine Fetița din oglindă, Cum își deschide ochii calzi și vii Și-mi cere iarăși râs și jucării.