Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...”
20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...”
30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».”
40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?”
50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...”
1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».”
1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică.

0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.”
18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.”
32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.”
42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică.
0:00 Intro
0:14 Skip intro
10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.”
18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.”
28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.”
39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.”
51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.”
1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...”
1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are...

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.”
13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…”
20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...”
26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...”
15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.”
23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.”
32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.”
19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».”
28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.”
38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.”
45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».”
58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”

Reziliența prin cultură. Stéphane Courtois - ISTORIE ȘI MEMORIE: DOUĂ DEMERSURI FUNDAMENTALE ÎNTR-O LUME ÎN SCHIMBARE
 
Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum a ajuns Rusia să revină la calea autocratică, la jumătatea anilor '90? Sunt pregătite elitele occidentale pentru jocul manipulativ al Rusiei? Cum putem opri răspândirea minciunilor în spațiul public? Rețelele sociale sunt aliații istoriei sau ai pseudoistoriei, ai democrației sau autocrației? De ce curentul Woke reprezintă o subminare a fundamentelor civilizației occidentale? Cum se raportează un istoric la o lume „post-adevăr”? Pe firul acestor întrebări, dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, dovedește încă o dată importanța pe care o justă diagnoză a trecutului o are pentru înțelegerea focarelor de criză ale timpului prezent. (Traducere subtitrări: Evelina Crăciun)
 
0:00 Intro
 
00:05:53 Odată cu atacul asupra Capitoliului de acum 4 ani, lucrurile au început să se schimbe. Un eveniment fără precedent în Statele Unite, în care democrația a fost atacată direct, iar Trump nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2000.
 
00:11:29 Toate teoriile care ajung acum la noi de la universitățile americane și care au fost difuzate pe scară largă de mass-media în Franța și pretutindeni sunt teorii care vizează foarte clar să distrugă aceste valori [creștine] care stau la baza civilizației noastre.
 
00:18:36 Putin nu putea recunoaște că regimul pe care era gata să îl apere prin orice mijloace era de-a dreptul putred.
 
00:25:03 [...] acțiunile lui Putin reflectă o întreagă ideologie, un model strategic complex și totalitatea metodelor folosite de KGB, de când a luat naștere CEKA, la 20 decembrie 1917.
 
00:33 Avem o mare problemă referitoare la adevăr. Nu mai există niciun mijloc de sancționare a minciunilor publice, ceea ce este o problemă uriașă pentru orice democrație.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează cu forța cuvintelor, săvârșind ritualuri magice, sunt femei? Lumea modernă a ieșit oare de sub orizontul magiei sau aceasta rămâne totuși o prezență care, deși marginală, încă mai contează pentru anumiți oameni? Ce fel de cunoaștere se păstrează prin intermediul cuvintelor magice? Sunt ele specifice doar regiunii noastre sau le regăsim și în alte spații culturale? Care sunt cele mai frumoase formule magice? Dar cele mai dure, preconizând efecte cu adevărat dramatice? În ce rezidă farmecul muzical și încărcătura semantică cu totul aparte a limbii descântecelor românești? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de apariția volumului 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘤𝘦, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o fascinantă incursiune în universul unor ritualuri grave și solemne, desfășurate într-un regim al confidențialității, în miezul cărora se regăsește un fond lingvistic arhaic ce pune în lumină o gândire și o viziune de tip magic asupra lumii.
8:15 „Acțiunea magică se efectuează în primul rând pentru sănătatea oamenilor, în situații-limită, când sănătatea este grav amenințată. Apoi se efectuează pentru succesul, pentru izbânda în dragoste. Aici există o gamă întreagă…”
14:40 „Se vede faptul că omul se vindecă sau că vrea să se vindece. Altceva nu se vede. Se vede însă descântătoarea, se aud cuvintele ei. Ea face o serie de gesturi. Trebuie să subliniez faptul că gesturile descântătoarelor sunt de multe ori neobișnuite.”
22:45 „După aceea, sunt cuvinte magice care denumesc plante folosite în magie, animalele care acționează magic; de exemplu, broasca transportă la locuința celui vizat substanțe malefice, din cauza descântecelor de ură, pentru că există și asemenea descântece.”
30:22 „Există și descântece pentru succesul la proces, care sunt o formă modernă de descântat, mai nouă decât descântecele de sănătate sau de dragoste, dar existentă și încă bine prinsă la Cornova, în Basarabia, în 1931, când s-au dus echipele gustiene acolo.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de transmis oamenilor decât alte narațiuni ideologice? De ce anume o parte a elitei intelectuale, inclusiv din țările occidentale puternic industrializate, s-a simțit atrasă de ideea comunistă? Au fost oare comuniștii niște buni comunicatori sau mai degrabă abili manipulatori? Cum a devenit comunismul un proiect eșuat de modernizare a societății? Care sunt rădăcinile comune ale nazismului și comunismului, ca variante ale aceleiași încercări utopice de a lua sub control societatea? Sub ce forme reînvie astăzi stalinismul? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dumitru Borțun, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă și densă reflecție asupra unor problematici majore pe care această lucrare le investighează în efortul de restituire a memoriei sociale cu privire la cutremurătoarea experiență a fracturii comuniste din istoria recentă a României.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
11:24 „Aici trebuie să facem o distincție între comunismul teoretic și comunismul practic. Stéphane Courtois introduce o altă distincție, foarte apropiată de distincția mea: comunismul ideal și comunismul real. Cel ideal ține de un proiect de societate care, oricum am lua-o, nu putem să nu recunoaștem că face parte din galeria umanismului laic.”
22:19 „Avem două cărți fundamentale, care ar merita citite de către cei care ne urmăresc: Raymond Aron, 𝘖𝘱𝘪𝘶𝘭 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳, și Czesław Miłosz, 𝘎â𝘯𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘱𝘵𝘪𝘷ă. [...] Sunt două cărți în care se fac analize pe spețe, pe cazuri concrete…”
31:11 „În momentul în care a semnat, Molotov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, s-a ridicat și a spus, în prezența lui Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste: «De fapt, comunismul și nazismul sunt două pătlăgele – nazismul e o pătlăgea verde, iar comunismul o pătlăgea roșie».”
40:05 „Ei au avut școala lingvistică de la Leningrad – narativitatea, teoria narativității –, cu Vladimir Propp și alți mari gânditori care au pus bazele unei teorii a comunicării extraordinar de bune, poate mai bune decât a americanilor. Americanii fac și ei manipulare, de dimineața până seara, de la o coastă la alta a Americii…”
50:10 „La 1200, aveai consilii comunale la Verona, la Genova, la Padova și la Veneția. Discutau probleme de interes general, participau acolo cavalerii (𝘪 𝘤𝘢𝘷𝘢𝘭𝘪𝘦𝘳𝘪) și ceilalți (𝘪 𝘱𝘰𝘱𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪), adică burghezia în formare. Discutau, votau, luau decizia și era obligatorie pentru toți membrii cetății. Acesta e un exercițiu democratic și comunitar de 800 de ani.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii comunismului? Dar din zilele Revoluției Române, îndeosebi din perioada 17-22 decembrie 1989? Cum se raportau oamenii la regimul politic ceaușist și la ideologia difuzată prin diferitele canale de propagandă oficială? În ce fel au persistat, după 1990, reflexele întipărite în deceniile de totalitarism, în urma expunerii sistematice a populației la foame, frig și frică? Se observă oare o diferență semnificativă în momentul trecerii de la discurs la realitate în chestiunea comunistă? De ce este important să înțelegem situația economică și socială din perioada premergătoare căderii acestui regim în Europa de Est? Cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi cunoscut comunismul și ororile sale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Mihai Maci, profesor, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o minuțioasă evocare a unor experiențe revelatoare din decembrie 1989 și din lunile care au precedat dramaticele evenimente de atunci, dar și o pledoarie pentru importanța conștientizării cauzelor care au dus la prăbușirea regimurilor politice comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:23 „Undeva în jurul a 12-13 ani, până la 18 ani – în ultimii cinci ani. Au fost și anii cei mai răi: anii sărăciei, anii mizeriei, chiar dacă n-au fost ai unei represiuni violente, ca în anii ’50, dar totuși au fost anii penibilului în România. Ei bine, vreau să vă spun că în anii aceia eu nu am cunoscut niciun comunist de convingere.”
19:49 „Pentru noi, lucrurile au început în data de 17 decembrie. De ce? Din pricina faptului că în 13 decembrie a murit bunicul meu dinspre tată. Bunicii mei dinspre tată locuiau într-un sat destul de aproape de Arad, la 17 kilometri, la Sâmbăteni.”
30:30 „Cred că pentru cei mai mulți oameni comunismul a căzut în momentul în care nici n-au mai crezut în el, nici n-au mai simțit frica lui. Și pot să vă dau un exemplu. […] Acolo, la filologie-istorie, eram abonat, între altele, la niște reviste din Basarabia și din Rusia Sovietică. Să nu uităm că, în vremea respectivă, Basarabia încă făcea parte din Rusia Sovietică…”
39:07 „De aici putem înțelege în bună măsură ceea ce adună 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: faptul că la un moment dat, după ceea ce ei numesc Revoluția Socialistă din Octombrie din Rusia, și-au dat seama că lucrurile nu funcționează în acest regim. A fost o primă generație, în perioada dintre aproximativ 1917 și 1932 (începutul represiunii în masă din Ucraina), în care a fost un oarecare entuziasm…”
50:55 „Nu aș spune că din comunism ca atare este ceva de salvat. Comunismul ca atare trebuie cunoscut, trebuie cunoscut bine. Cine ia în mână 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 trebuie să se înarmeze nu numai cu răbdare – pentru că, vedeți, e voluminoasă –, ci și cu curaj și cu un stomac tare, pentru că e ceva abisal în întunericul ăsta negru pe care îl spune ea.”
1:00:20 „Prima ediție românească apare în 1998, la scurt timp după apariția cărții [în ediția franceză], dar în perioada ’96-’97 am fost în Franța și, ca atare, acolo am descoperit-o. În vremea respectivă, bineînțeles, un tânăr român care ajungea în Occident citea o bună parte din lucrurile pe care nu le putuse citi în România.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990, deși acestea au marcat în mod decisiv istoria noastră recentă? În ce fel a fost modelat mentalul societății românești în ultimele trei decenii de comunism? Cum este posibil ca o parte a națiunii noastre să se identifice și astăzi cu sinteza discursivă propagandistică de tip ceaușist? S-ar putea spune că în perioada comunismului teatrul și literatura erau forme de acces spre anumite insule de libertate controlată? Cât de paradoxală era existența acestor zone de lumină, în care o parte a intelectualității a reușit să se salveze prin artă? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o lucidă și pătrunzătoare radiografie a vieții intelectuale – scindate între luminile demnității umane și pulsiunile abjecției morale – din regimurile comuniste, dar și a deceniilor care au urmat după căderea totalitarismului, deoarece lupta de clasă este departe de a se fi încheiat definitiv.
9:36 „Istoria contrafactuală nu este posibilă și noi trebuie să înțelegem cu foarte mare sinceritate și brutalitate că Frontul Salvării Naționale a răspuns aproape în totalitate așteptărilor majorității societății noastre. Majoritatea societății noastre era alcătuită, plămădită, modelată în perioada dintre 1960 și 1989 și a răspuns în mod organic stimulilor politici pe care i-a transmis Frontul Salvării Naționale.”
19:07 „E foarte important de înțeles totuși cum în douăzeci de ani structura unei națiuni se schimbă. Și cred că e important să înțelegem de ce. De ce? Pentru că regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a avut acces la pârghii subliminale și instituționale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.”
30:28 „Comunismul nu putea produce în cele din urmă decât asemenea societăți. Dar pe măsură ce controlul acesta totalitar își propunea să permită anumite insule controlate de libertate, oamenii își făureau propria lor viață. Să ne amintim de stalinism, în Uniunea Sovietică. Stalinismul în Uniunea Sovietică este cea mai paradoxală epocă intelectuală a umanității...”
40:16 „Noi am avut momente în care ne-am sincronizat cultural și momente în care ne-am desincronizat cultural cu Occidentul. Dar noi nu am putut deveni niciodată Coreea de Nord. Visul urmașului lui Burebista ar fi fost să ne transforme pe toți. Este visul stalinismului absolut, visul etanșeizării societății. Dar ceva, ceva a rămas...”
49:52 „În 1991 este capătul absolut de drum, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar capătul de drum al Uniunii Sovietice nu înseamnă nici capătul comunismului, nici capătul imperialismului și cu siguranță nu este capătul istoriei. Sfârșitul istoriei ar presupune ca oamenii să se elibereze de propriile lor păcate. Sfârșit al istoriei vedeau doar marxiștii și naziștii.”
59:32 „Karl Marx a formulat punctele de vedere al căror potențial cuprindea crimă de stat. După care leninismul și stalinismul au dezvoltat acest potențial, iar maoismul este cu siguranță foarte important, pentru că le-a permis expansiunea acestei ideologii nu doar în lumea a treia, cum se numea pe vremuri Sudul global, ci și în Occident.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Unde s-a aflat Teodor Baconschi în zilele Revoluției Române din decembrie 1989? Cui se opuneau atunci oamenii veniți în Piața Universității și care a fost scânteia ce a declanșat acel gest spontan de solidaritate colectivă? De ce este atât de complicată lupta împotriva ideii comuniste? Să fie oare vorba despre o atracție a utopiei adânc înrădăcinată în fibra morală a omului contemporan? Ce fel de argumente invocă apologeții comunismului, relativizând caracterul criminal, antidemocratic și liberticid al regimurilor întemeiate pe această ideologie politică? Care este esența universală a acestor regimuri, indiferent de spațiul geografic și de specificul locurilor în care s-au instaurat? Este posibil ca toxina egalitarismului și germenele resentimentului social să ne erodeze încă libertățile fundamentale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o fină și pătrunzătoare analiză a resorturilor documentare prin care această lucrare fundamentală restabilește adevărul despre regimurile comuniste, expunând teroarea generalizată și mecanismele de represiune exercitate în numele unei ideologii criminale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
9:45 „A doua zi ne-am dat seama ce se întâmplase: că s-a tras. [Era sânge pe caldarâm, era înroșit.] Dar la cinci dimineața deja băgaseră furtunurile și au spălat de sânge trotuarele. Pe ziduri, la Universitate, oamenii, cu vopsea neagră, cu ce au apucat, au scris «Jos cizmarul», «Jos comunismul»...”
20:42 „A fost un fel de creștinism secularizat, o religie pe dos, cu toate ritualurile potrivite cu lumea ortodoxă. Succesul bolșevismului în Rusia țaristă, la sfârșitul ei, s-a explicat totuși și prin această mistică a maselor, prin nevoia de formalism liturgic, foarte bizantină, a marilor spectacole politice, printr-o anumită luptă cu erezia...”
30:32 „Sunt în circularele lui Ulianov Lenin îndemnuri fățișe la crime. Așa cum apar prin creioanele colorate cu care Stalin își adnota la Kremlin diversele memorandumuri interne, dădea cote foarte clar, spunea: «Aici 10.000 trebuie executați...» și așa mai departe.”
39:50 „Eram lângă președintele Traian Băsescu, care își ițise silueta destul de subțirică la o tribună în plenul Parlamentului României și care, neabătut, a dat citire discursului prin care își asuma ca șef de stat concluziile cercetătorilor din Comisia Tismăneanu, sub o avalanșă de urlete animalice ale PRM-ului de atunci și a unei părți din PSD, adică oameni direct legați de regimul criminal și ilegitim comunist.”
49:29 „E mult mai complicat travaliul pedagogic de menținere a memoriei antitotalitare. Nu e un exercițiu mecanic de programă, adică punem un curs și vine cineva, un profesor, și ne predă câteva lecții. Trebuie să îngrijești ca pe o grădină sensibilitatea umană a celor care primesc informația atât de hidoasă.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce este important să prețuim așa cum se cuvine momentul de eroism și de solidaritate colectivă din decembrie 1989? Unde s-a aflat Sever Voinescu în acele zile și cât de mult a contat televiziunea în transmiterea evenimentelor petrecute atunci? Există astăzi, oare, o tendință de diminuare a celor trei aspecte majore evidențiate în subtitlul 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: crimele, teroarea și represiunea? Cum se explică dublul discurs al memoriei în privința victimelor celor două totalitarisme din secolul al XX-lea, comunismul și nazismul? Se poate spune că obsesia egalitară este una dintre ideile-forță ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o stăruitoare pledoarie pentru un nou tip de cercetare a răului înscris în fibra adâncă a ideii comuniste, prin recursul la o metodologie cu totul diferită de actualele abordări și investigații de ordin politic, istoric și evenimențial.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:19 „Era un moment de naivitate generală, după care așa, într-un stil foarte românesc, s-a trecut la un scepticism gros, pronunțat, apoi s-a ajuns la faza la care era de rigoare să negi totul, să negi Revoluția. Îmi amintesc că, ani mai târziu, revista 𝘋𝘪𝘭𝘦𝘮𝘢 a făcut un fel de grupaj despre Revoluție...”
20:52 „Cartea asta este, evident, o carte remarcabilă și efortul uriaș pe care l-a făcut Stéphane Courtois cu cei unsprezece istorici pe care i-a convocat ca să scrie acest opus consistent este un demers de care ne dăm seama prin efectele pe care le-a produs încă de la apariția ei. Este un demers foarte important fie și numai pentru a dezvălui criza de conștiință în care se află în primul rând Occidentul și în care ne aflăm și noi.”
30:50 „[Cartea aceasta] ridică problema raportului dintre teorie și practică în privința comunismului, raport care adesea este invocat pentru a fi apărată teoria comunistă. Ni se spune adesea că teoria comunistă nu are nicio legătură cu regimurile comuniste: ideea e bună, practica a fost proastă...”
42:26 „Eu dau mult mai mult crezare unei explicații – nu vreau să-i zic de ordin metafizic, nici moral –, unei explicații ce vorbește despre un principiu al răului care există în oameni, care există în lume și care are o morfologie și o fenomenologie neașteptată, dar în orice caz – asta se vede – din ce în ce mai cumplită. Totuși, secolul XX a fost un secol al răului.”
52:17 „Mă uitam la campania electorală americană – cea în care a câștigat Trump – și mă uitam atent la Kamala Harris. Ea era o doamnă care, sigur, a fost vicepreședintele Americii. Nu era foarte mintoasă, dar mi-am putut da seama ce gândește când a spus odată următorul lucru: «Pe noi nu trebuie să ne intereseze egalitatea la start a tuturor participanților, ci trebuie să ne intereseze unde ajung. Eu vreau să ajungă toți în același loc»...”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum a reacționat lumea intelectuală franceză în 1997, în momentul publicării 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, coordonate de istoricul Stéphane Courtois? De ce Franța are o relație atât de complicată cu comunismul? Ce amintiri păstrează Adrian Papahagi din zilele premergătoare Revoluției din decembrie 1989? I s-a spus vreodată, în anii copilăriei, că uneori e bine să vorbească în șoaptă? Unde se afla în data de 18 decembrie 2006, când avut loc condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României? Cum se explică dubla măsură în ce privește memoria celor două forme de totalitarism bazate pe ideologii criminale, nazismul și comunismul? Corectitudinea politică și mișcarea woke ar putea fi considerate, prin direcțiile lor de gândire și de acțiune, un fel de continuatoare ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă radiografie a unor puncte nevralgice atent documentate, ce reliefează natura criminală a regimurilor comuniste, întemeiate pe minciună, resentiment și teroare.
0:00 Intro 
0:14 Skip intro 
10:52 „Sunt trei-patru motive. Unu la mână, tocmai din cauza acestui mit comunist: «De fapt, este o chestie bună despre egalitate, o mișcare generoasă, aplicată prost câteodată, dar noi o vom face bine». Și era foarte jignitor, după anii 90, când te duceai în Occident și ți se explica: «Domnule, lasă, n-a fost comunism, a fost ceaușism, n-au înțeles ei, dar de fapt e bine»...”
21:56 „Îmi amintesc acele zile extraordinar de bine. În primul rând, pot să spun ce făceam încă din 16 decembrie sau din 17 decembrie, când, foarte devreme, tata a primit un telefon de la scriitorul Vasile (Bazil) Popovici, unul dintre coautorii Proclamației de la Timișoara, care voia să facă un doctorat la Cluj – era foarte apropiat de tata, de echinoxiști – și care i-a spus: «La Timișoara se trage în oameni».”
33:26 „Primul răspuns e simplu: Germania nazistă a pierdut războiul, URSS-ul l-a câștigat alături de America și Anglia, puteri democratice, și asta i-a conferit o aură. A câștigat Al Doilea Război Mondial, nu și Războiul Rece. De aceea, la paradele de 9 mai, sovieticii – și apoi rușii – defilează ca niște învingători ai nazismului.”
43:26 „Cartea asta restaurează un adevăr. Or, adevărul esențial despre comunism nu este că e o idee bună pusă prost în practică de niște oameni răi. [Crime, teroare, represiune], asta este natura esențială a comunismului, care nu a fost niciodată plebiscitat. Nimeni nu a dorit comunismul.”
53:16 „Până astăzi există oameni care încearcă să legitimeze ideea că nu comunismul a săvârșit crime și că de fapt aceia pe care i-a suprimat erau trădători, nepatrioți, spioni britanici, legionari, fasciști – și până la urmă justifică crimele comunismului. Lucrurile astea nu trebuie să mai existe. Comunismul este ilegitim și criminal, cum a fost declarat în Parlamentul României, la fel ca nazismul.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Ce fel de memorie se regăsește în paginile 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, o lucrare fundamentală pentru devoalarea mecanismelor represive ale regimurilor politice bazate pe această ideologie totalitară? Cât de importante s-au dovedit a fi arhivele în laboriosul demers de elaborare a unui asemenea volum? Care a fost perioada cea mai prielnică pentru studierea documentelor de arhivă de către cercetători? În ce fel ne ajută documentele fotografice să înțelegem mai bine istoria recentă, în special perioada comunismului? Cum a fost posibil ca ideea comunistă să pătrundă cu atâta ușurință în țările Europei de Est și în Orient? De ce este necesar să facem diferența între istorie și memoria individuală, pentru a rezista în fața încercărilor de instrumentalizare a nostalgiei prin diferite forme de manipulare? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dorin Dobrincu, reputat istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează actualitatea și provocările ei majore, reliefând totodată rolul și importanța documentelor de arhivă în sinuosul proces de investigare a mijloacelor de teroare și represiune ale regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:06 „𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 are o voce pentru victime, pentru că e vorba de o mare parte a lumii care a fost sub controlul partidelor comuniste – sub diverse denumiri, trebuie să spunem –, care a fost sub controlul unor regimuri comuniste. Și e vorba nu doar de țări mici, ci de țări mari, chiar foarte mari, pentru că reținem că regimul comunist s-a instalat prima dată în Rusia...”
18:09 „De ce a prins comunismul în societăți premoderne, dincolo de suprastructură, asta e o întrebare care i-a interesat pe mulți analiști, în mod particular pe istorici, pentru că, e important să reținem, comunismul a îmbrăcat adesea, și-a însușit, a interiorizat forme și practici care veneau din istoria spațiilor respective.”
28:37 „O altă arhivă importantă, care ne ajută să înțelegem în special regimul comunist, dar și perioada de dinainte, Al Doilea Război Mondial, spre exemplu, istoria recentă, istoria cu martori – asta e una dintre diferențieri –, este arhiva fostei Securități, care e deținută de CNSAS. Mult mai dificil este accesul la arhivele militare...”
37:38 „Deci, am avut în vedere vârful puterii, am avut în vedere brațul înarmat, cum i se spunea Securității, și am avut în vedere represiunea și rezistența. Evident că, dacă ar fi o istorie ilustrată a comunismului, ar trebui să avem mult mai multe [fotografii], inclusiv despre punerea în aplicare a planurilor economice...”
44:12 „În istoria lumii au fost foarte multe utopii. Unele au ajuns între coperțile unor cărți – și ne raportăm la diverși gânditori ca la niște utopiști, să spunem așa. Alte utopii au ajuns să se întrupeze. Comunismul este una dintre aceste mari utopii, care a ajuns la putere prin crimă, s-a extins prin crimă, s-a menținut prin crimă și, acolo unde e deja istorie, în multe locuri, a cedat puterea prin crimă.”
Cartea este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cât de importante sunt pentru scriitorul Matteo Nucci călătoriile în Grecia, în căutarea lumii antice și a fascinantei sale mitologii? De care dintre cei doi eroi ai poemelor homerice se simte mai apropiat: de Ahile sau de Odiseu? Cum se explică faptul că a ales să înceapă tocmai cu Pericle ilustrarea insolitului motiv al lacrimilor? De ce plâng atât de mult eroii, deși sunt considerați a fi cei mai puternici oameni? Prin ce se diferențiază, potrivit lui Homer, „lacrimile fierbinți” de „lacrimile reci”? Ce fel de cunoaștere putem dobândi prin intermediul lacrimilor? S-ar putea spune că 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢 și 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢, cele două capodopere ale literaturii antice grecești, sunt înscrise în codul genetic al civilizației occidentale? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘓𝘢𝘤𝘳𝘪𝘮𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘰𝘪𝘭𝘰𝘳, dialogul dintre Matteo Nucci, romancier și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă incursiune în miezul literaturii și al miturilor antice grecești, la temelia cărora regăsim umanitatea în forma ei cea mai autentică, deopotrivă rațională și emoțională, capabilă să-și dezvăluie suferința în fața sfâșietorului spectacol al finitudinii sale.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
8:46 „Cu siguranță, Ahile [a plâns mai mult], pentru că, așa cum spuneam mai devreme, Ahile este mai direct, pentru că impulsul sau instinctul este cel care îl conduce. Și el niciodată nu se înfrânează de la a face ceea ce simte. În vreme ce Odiseu este opusul lui.”
18:16 „Desigur, Platon va spune că nu avem nevoie de ochii trupului, ci de ochii minții, ochii sufletului. Așa că această imagine a lui Homer, care era orb, e perfectă. Dar trebuie să ținem minte că Homer este probabil o plăsmuire.”
27:37 „M-am hotărât să scriu această carte pentru că atunci când reciteam poemele, după ce le citisem când eram la școală, reluându-le acum de la început, mai întâi 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 și apoi 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢, am fost surprins de faptul că acești eroi plâng atât de des.”
37:27 „În carte am urmărit trei motive ale plânsului. Primul este nevoia de a te întoarce acasă, nostalgia… Al doilea este mânia – când suntem atât de mânioși, încât începem să plângem. Al treilea este moartea. Când suntem părăsiți, apare durerea teribilă a morții.”
Traducere subtitrări: Alexandru Bejinariu.
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/268-lacrimile-eroilor.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum au fost, pentru istoricul Armand Goșu, anii trăiți în perioada comunismului din România? Unde s-a aflat în 18 decembrie 2006, când a avut loc condamnarea oficială a comunismului drept regim ilegitim și criminal, și de ce consideră că simbolistica acestui gest istoric este deosebit de importantă? Se poate spune că există astăzi un fel de „cortină de fier” a memoriei în privința celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume ale acestei ideologii totalitare? Cum s-ar explica altfel faptul că ideea comunistă sucește încă mințile multora dintre contemporanii noștri? Putem avea speranțe mari sau, dimpotrivă, moderate cu privire la apusul unei asemenea idei și a diferitelor sale formule hibride? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o explorare a mesajului fundamental al acestei lucrări de referință pentru înțelegerea istoriei noastre recente, reliefând totodată importanța firului etic al oricărei dezbateri referitoare la natura criminală a regimurilor comuniste.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
6:44 „[La Revoluție] eram chiar în centru, în Piața Universității. Eram în facultate, au început să țipe colegii, pentru că oamenii au început să iasă de la miting, să fugă. Eu și cu încă un coleg – într-adevăr, eram și noi speriați – am deschis geamul și am aruncat niște scaune pe geam, ca să îi ajutăm pe oameni să facă o baricadă...”
16:07 „Iar omul care  jucat un rol fundamental în istoria asta e totuși Lenin. În momentul în care se instaurează puterea bolșevică, nu ai marxism, ci ai marxism-leninism. Practic, el rescrie cu totul regulile marxismului: după ce că marxismul era criminal în prima fază, el îl ridică la cub, pentru că îl altoiește cu terorismul rusesc...”
23:44 „Sigur că [relația complicată a României cu comunismul] nu e de intensitatea celei pe care Franța o are. În primul rând, cultura franceză e altceva. Felul în care a metabolizat elita franceză comunismul e sensibil diferit de felul în care s-a întâmplat lucrul acesta în România.”
34:25 „Pur și simplu, unii zic: «Domnule e 𝘤𝘰𝘰𝘭 [ideea comunistă]. Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ul e anticomunist, înseamnă că e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fim și noi împotriva 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului». Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘮𝘦𝘯𝘵-ul este împotriva extremei drepte legionare și o sancționează, e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fii [de extremă dreapta]. Repet: ține de educație…”
41:03 „Mie mi se pare fundamentală, dacă vrem să înțelegem de unde venim. Nu știu alta când o să mai putem face, nu știu când se mai deschid arhivele [la Moscova], să zici că poți să aduci ceva în plus. Fără această carte nu înțelegem care ne sunt rădăcinile. Pentru o țară ca România, care a trecut prin deșertul comunist foarte urât – mai urât decât țările vecine –, mie mi se pare o lectură fundamentală.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Când l-au cunoscut Ana Blandiana și Romulus Rusan pe istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul „Cărții negre a comunismului”, una dintre cele mai influente lucrări scrise până acum despre această formă de totalitarism? De ce este atât de important faptul că istoria comunismului e prezentată aici din perspectiva celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume? Se poate spune că această cercetare de tip istoriografic oferă premisele unei judecări a comunismului alături de cealaltă calamitate a secolului al XX-lea, nazismul? Prin ce fel de gesturi samavolnice s-a afirmat Lenin, încă de la început, ca un adevărat spirit al răului? Va dispărea vreodată fantoma comunismului sau va continua să bântuie lumea prin diferite formule hibride? În jurul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții în limba română a „Cărții negre a comunismului”, adăugite și revizuite științific, dialogul alert dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o revelatoare incursiune în materia tematică a acestei lucrări fundamentale, dar și o reliefare a rolului pe care l-a avut Stéphane Courtois, inclusiv prin intermediul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în declanșarea cercetărilor științifice cu privire la crimele acestui regim politic în țara noastră.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
08:40 „Profesorul Niculescu era reprezentantul Memorialului la Paris. Inițial, [reprezetanții] erau prieteni ai noștri personali sau scriitori. El ne-a dat telefon imediat ce a apărut cartea și a izbucnit scandalul: «Asta e o carte anume pentru voi, România trebuie să fie prima care o editează».”
16:57 „Această carte are numele lui [al lui Stéphane Courtois] pus într-un șir întreg cu alți istorici care scriu aici. Dar cartea este a lui, a ieșit din capul lui. El are prefața de 60-70 de pagini, el are extraordinarul capitol care se numește «De ce?». De ce aceste crime, cum se explică ele?”
25:09 „Mi-am dat seama ce interesant, aproape curios, e că avut ideea să recurgă atât de des la texte literare. Pe de o parte, e o carte științifică: este pentru prima oară când se introduc cifrele victimelor.”
32:21 „Primul gest cu adevărat teribil, și determinant, și important pe care l-a făcut Lenin a fost că, după ce se produsese revoluția democratică din februarie, după ce prima oară în istoria Rusiei se votase liber și universal și exista o Adunare Constituantă care urma să facă o constituție, el s-a dus cu bolșevicii și a arestat această Adunare...”
40:06 „Avem la Sighet o copie a unei hârtii prin care i se spunea lui Lenin că urmează să fie omorâți 4.000 de țărani. Era în legătură cu Rusia. Și el a tăiat și a pus 6.000. Adică așa, din burtă, pentru că i s-a părut că e prea puțin – și a pus 6.000.”
48.34 „Eu am vorbit de mai multe ori prin școli, fiind întrebată de Memorial. Mi se pare logic să încep prin a spune de ce cred eu că trebuie să ne mai intereseze comunismul. Și îi întreb pe acești tineri care sunt toți născuți după ’89: «De ce credeți că trebuie să mai vorbim despre asta?» Și le spun părerea mea.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Când l-a întâlnit pentru prima dată Ion Andrei Gherasim pe Corneliu Coposu, care avea să-i devină un adevărat mentor și model existențial? Ce amintiri păstrează din acea perioadă despre Seniorul Partidului Național Țărănesc, precum și despre bunicul său, Ilie Lazăr? Care a fost cea mai frumoasă zi pe care a trăit-o alături de Corneliu Coposu? Dar cea mai complicată, dezvăluind fragilitatea proaspetei democrații românești de la începutul anilor ’90? Ce anume l-a salvat pe Corneliu Coposu în cei peste șaptesprezece ani de detenție politică? Cât de importantă era pentru el virtutea iertării, oferită până și celor care îl torturaseră în temnițele comuniste? Prin ce devine „Testamentul” său un act de o importanță capitală pentru istoria noastră? În ce fel s-a manifestat spiritul lui vizionar, încă dinainte de 22 decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Ion Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o luminoasă evocare a Seniorului, un simbol al rezistenței și al luptei împotriva dictaturii comuniste, pentru care politica era în primul rând o activitate morală, edificată pe principii și valori profund umane.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
16:44 „Direct, l-am cunoscut când eram foarte mic, aveam patru ani. Asta se întâmpla în 1974, cu prilejul ultimei întâlniri, practic, între Ilie Lazăr și Corneliu Coposu. Corneliu Coposu a venit la Cluj. El venea, când era lăsat de Securitate, să se vadă nu numai cu bunicul meu la Cluj, ci și cu nepoții lui Maniu, familia Boilă.”
32:28 „După puțin mai mult de-o lună – venise libertatea –, e acel moment din 29 ianuarie 1990, când am intrat în acel TAB, în fața Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat. De fapt, istoria e următoarea: primul-ministru de atunci, Petre Roman, împreună cu Cazimir Ionescu încercau să-l convingă pe domnul Coposu să părăsească sediul.”
45:33 „Ideea este că și Corneliu Coposu, la fel, participa fără niciun fel de probleme – dacă era în țară, sau în București, sau la evenimente – la liturghiile în biserici ortodoxe. Este foarte important de spus. Mottoul meu îl constituie cuvintele fericitului cardinal Iuliu Hossu care, la Alba Iulia, îmbrățișându-l pe episcopul ortodox Miron Cristea, îi spune: «Așa cum ne vedeți îmbrățișați frățește aici, așa să rămână pe veci frații României».”
1:00:36 „E un pasaj care mie, personal, mai ales în timpurile actuale, mi se pare foarte important. Este pasajul din epilog, deci partea a treia a «Testamentului». Citez: «Sunt convins că politica este o activitate morală și că nu poate fi delimitată de etică și de onestitate».”
1:13:55 „Astea sunt scrisori pe care le-am recuperat din arhiva Fundației «Corneliu Coposu» și v-am adus scrisoarea care din punctul meu de vedere e cea mai importantă istoric. Este o scrisoare pe care i-o scrie Ilie Lazăr lui Corneliu Coposu pe 7 iulie 1971...”
1:30:40 „Și mama, și tata, și bunica mea, pentru că în familia mea, practic, suntem la aproape 40 de ani cumulați de pușcărie politică, cel mai mult făcând bunicul meu și cu tatăl meu. Mama a făcut doi ani. A fost arestată – și am descoperit acum documente la CNSAS – pentru că a avut un curaj extraordinar și s-a bătut pentru Biserica Greco-Catolică la Cluj.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”
18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”
31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”
41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”
52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”