
În romanul distopic 1984 de George Orwell, O'Brian ideologul îi explica lui Winston dizidentul un 'adevăr' pe care acesta din urmă refuza să-l accepte: "realitatea nu este exterioară; realitatea există doar în minte și nu în altă parte. Ceea ce consideră Partidul că este adevăr, acela e adevărul. Este imposibil să vezi realitatea fără să te uiți prin ochii Partidului." Lucrurile acestea trebuie luate într-un alt înțeles: după cum realitatea materială nu poate fi experimentată nemijlocit, ci obligatoriu mediată prin simțurile generate de creier, tot așa și cu realitatea socială. Nu avem o interacțiune directă, automată, cu ea. Cu alte cuvinte, prin ochii cui vedem noi politica, societatea, religia, războiul, pandemia, viitorul, sau chiar pe bunul Dumnezeu?