Interviul a fost realizat de Daniel Dancea și difuzat în 31 august 2025, de Ziua Limbii Române.A evoluat sau involuat limba română?

D.D. : Din 2011, prin lege, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Limbii Române. Cum vedeți modul în care a evoluat sau involuat limba română în spațiul public în ultimii ani?

A.B. : Mai întâi aș spune că, dincolo de faptul că s-a emis o lege a zilei Limbii Române, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, evident, câtă vreme suntem treji, nu dormim, deci nu vorbim, ar trebui să fie sărbătorită. De ce spun? Pentru mine personal, pentru că e limba mea maternă, limba română e ca un fel de lapte al mamei care a venit spre noi, așa …  A intrat în noi din primele clipe de viață, chiar dacă am început să vorbim puțin mai târziu, dar i-am auzit pe cei din jur.

De aia cred că limba română e ca o ființă vie, care crește odată cu noi, adică a crescut odată cu stră-stră-străbunicii, bunicii, părinții, a înaintat în vârstă, a fost mai bătrână, mai în vârstă, apoi a fost mai tânără. Acum, deși anii au trecut, paradoxal, parcă o simt mai vie, cumva, mai, cum zice generația tânără, mai pe fază, într-un fel, pentru că intră în priza lumii care o înconjoară, a întregii lumii care o înconjoară. Deci, nu știu dacă, spunând a îmbătrânit, a  întinerit e vorba de o evoluție sau de o involuție. E vorba de o transformare, e vorba de un flux prin care trece orice ființă vie, pentru că e un organism viu.

D.D. : Uitându-ne pe rețelele sociale, prin comentarii, vedem o limbă română de multe ori stâlcită. Ce ne arată asta?

A.B. : Asta nu ne arată decât că nivelul nostru de educație, de formare culturală și nu numai, e destul de precar. Ne mai arată faptul că comprimăm, nu mai avem răbdare.

Sigur, eu sunt profesor de literatură. Literatura se face prin cuvinte care aparțin unei limbi. Evident că îmi dau seama, destul de repede și destul de ușor, că e ceva mai precar, mai fragil, mai vulnerabil în felul în care vorbim astăzi.

Dar nu face decât să ne ilustreze. Pun acest plural al participării să nu rezulte cumva că din perspectiva vârstei mele (care nu-i mică!) mă uit cu un fel de scepticism al bătrânilor la felul în care se vorbește. Nu, nu, nu! E un semn de fragilitate!

D.D. : Se poate face ceva? Sau ne consolăm, cum ar spune tinerii, cu c s f,  n c s f ?

A.B. : Da … vv, hai să v v… hai să vorbim! Și, dacă nu ne consolăm, prea mare lucru, nu avem ce face.  Decât prin un alt fel de școală, un alt fel de a învăța domeniile care țin strict de limbă, care nu-i numai o gramatică sau orele de comunicare cum li se spune acum. Mult mai mult ar trebui. Felul în care îi învățăm pe copii să citească o poezie, un text. Nu dintre cele mai grele.
Ăsta e analfabetismul funcțional, dar e mult mai mult aici. E felul în care limba literaturii, și avem o literatură de foarte bună calitate, face ca această limbă română să sune extraordinar. Poate mai multă răbdare, mai multă insistență.

Dar astea sunt doar vorbe. Trebuie să fii la catedră. Trebuie să fii tu, în primul rând, un foarte bun exemplu de limbă clară, expresivă, nepripită și plină de umor și în stare să ia puțin peste picior toate clișeele astea, toate anglicanismele. Numai așa poți pot intra într-un fel în lumea celor tineri.

D.D. : Asta era o altă întrebare. Se vorbește așa numită romgleză în rândul tinerilor sau chiar a celor de vârstă mijlocie din corporații. Cum vedeți dumneavoastră acest fenomen?

A.B. : Din chestiile astea se poate scoate o literatură foarte spectaculoasă. Am văzut și niște filme care înglobează limbajul de genul ăsta și n-aș zice că m-au deranjat foarte tare. E o limbă care folosește codurile de prescurtare, de înțelegere ale unor profesii.
Din păcate sau din fericire nu sunt în mijlocul acestei lumi din corporații, am mulți prieteni, dar care atunci când ne întâlnim vorbesc normal ca să zic așa. Ei comunică între ei așa. Sunt limbaje, cum să zic, în cercuri relativ închise. Unele reușesc să iasă afară. Nu e o catastrofă! [...]