Pe 16 martie 2024, de la ora 14 la Victoriei, lupta contra endometriozei ajunge în stradă. Este atât un semnal de alarmă despre o boală tratată cu prea multă indiferență, cât și un reminder pentru miile de femei care suferă de ea că nu sunt singure.
La marșul organizat sâmbătă sunt invitate toate persoanele interesate să susțină demersul, de la prieteni și parteneri la membri ai familiei.
În pregătirea acestui moment, am vorbit cu Raluca Șușanu. Prima dată când a venit la Pătratul Roșu ne-a povestit cum a luptat peste 10 ani cu endometrioza. Acum, la trei ani distanță, este navigator de paciente și o sursă de informații pe care ar trebui să le afle femeile mai ales de la ginecologi.
Dar pentru că acestea întârzie, deși e o problemă care nu poate și nu ar trebui ignorată am invitat-o să ne ajute cu răspunsuri la dileme. Mai ales că endometrioza este boala durerilor extreme, greu de diagnosticat, dificil de tratat, deosebit de frecventă, dar în mare parte necunoscută sau ignorată.
Odată cu primul marș pentru lupta cu endometrioza, există și o serie de cereri pentru medici. Să diagnosticheze mai eficient, să creadă femeile când acuză dureri atroce, să le îndrume către experți care le pot ajuta, să existe protocoale pentru un management mai bun al bolii, dar și să fie redus numărul de operații inutile.
Începe cu acest episod, informează-te și spune-le și altora despre endometrioză. Se poate mai bine.
All content for Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală is the property of Pătratul Roșu and is served directly from their servers
with no modification, redirects, or rehosting. The podcast is not affiliated with or endorsed by Podjoint in any way.
Pe 16 martie 2024, de la ora 14 la Victoriei, lupta contra endometriozei ajunge în stradă. Este atât un semnal de alarmă despre o boală tratată cu prea multă indiferență, cât și un reminder pentru miile de femei care suferă de ea că nu sunt singure.
La marșul organizat sâmbătă sunt invitate toate persoanele interesate să susțină demersul, de la prieteni și parteneri la membri ai familiei.
În pregătirea acestui moment, am vorbit cu Raluca Șușanu. Prima dată când a venit la Pătratul Roșu ne-a povestit cum a luptat peste 10 ani cu endometrioza. Acum, la trei ani distanță, este navigator de paciente și o sursă de informații pe care ar trebui să le afle femeile mai ales de la ginecologi.
Dar pentru că acestea întârzie, deși e o problemă care nu poate și nu ar trebui ignorată am invitat-o să ne ajute cu răspunsuri la dileme. Mai ales că endometrioza este boala durerilor extreme, greu de diagnosticat, dificil de tratat, deosebit de frecventă, dar în mare parte necunoscută sau ignorată.
Odată cu primul marș pentru lupta cu endometrioza, există și o serie de cereri pentru medici. Să diagnosticheze mai eficient, să creadă femeile când acuză dureri atroce, să le îndrume către experți care le pot ajuta, să existe protocoale pentru un management mai bun al bolii, dar și să fie redus numărul de operații inutile.
Începe cu acest episod, informează-te și spune-le și altora despre endometrioză. Se poate mai bine.
Care mai e rolul bărbatului în cuplu în prezent | Pătratul Roșu X Gabriela Madaras
Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală
55 minutes 48 seconds
3 years ago
Care mai e rolul bărbatului în cuplu în prezent | Pătratul Roșu X Gabriela Madaras
Gabriela Madaras este a doua oară invitată la Pătratul Roșu, iar de data asta am abordat un subiect care se duce dincolo de sexualitate și relațiile de cuplu. Ea este medic primar endocrinolog și sexolog, iar în acest nou episod ne-a ajutat să-nțelegem care mai e rolul bărbatului în cuplul contemporan și ce probleme îl împing să-și facă curaj să treacă pragul cabinetului ei.
O idee general valabilă pe care o vei reține din acest episod e că înainte de a vorbi despre sex și viața de cuplu e important să ajungi la un echilibru cu tine. Rolurile din societate sau cuplu au evoluat în timp și vor continua s-o facă. Important e să ai mintea deschisă către nou, către provocări și către a găsi soluții.
Bucură-te de lecțiile de acum, și în special sfaturi, și vezi cum îți faci tu un loc al tău. Și rămâi alături de noi pe Facebook, Instagram și YouTube. Scrie-ne ce curiozități ai și ce ai vrea să aflăm și să te ajute.