
Lisa Kristine a venit la #PeDreptCuvânt.Lisa Kristine este o minunată și renumită fotografă umanitară, o femeie curajoasă care și-a dedicat munca documentării unor fenomene teribil de triste și de importante la nivel global: sclavia modernă și traficul de persoane. Fotografiile, poveștile și experiențele ei sunt pe cât de cutremurătoare, pe atât de frumoase și dătătoare de speranță. Am întrebat-o pe Lisa cum reușește ea să găsească și transmită lumină din locurile întunecate unde misiunea ei o poartă, am rugat-o pe Lisa să ne spună propria ei poveste, dar și poveștile oamenilor pe care a încercat și încearcă să-i ajute prin fotografiile, expozițiile și cuvântările ei.Mesajul Lisei Kristine, unul înscris în fiecare fotografie a ei, este simplu: trebuie să ne ajutăm unii pe alții. Trebuie să ne punem în slujba celor care au nevoie de ajutorul nostru. Și trebuie să știm că mereu putem să ajutăm.Creditul pentru fotografiile folosite în introducerea acestui episod aparține Lisei Kristine. Mulțumim atât Lisei, cât și organizației eLiberare, pentru munca și implicarea lor!
---
Episod susținut de Audi Romania și Nova Power Gas Romania