Vorbitor: Iosif Costa Pasaj biblic: Matei 17:22-27 / Marcu 12:13-17 Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s-au întristat foarte mult. Când au ajuns* în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu1 au venit la Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?” „Ba da”, a zis Petru. Şi când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?” Petru I-a răspuns: „De la străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi. Deschide-i gura şi vei găsi în ea un ban pe care ia-l şi dă-li-l lor, pentru Mine şi pentru tine.” Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni ca să-L prindă cu vorba. Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.” I-au adus un ban, şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.

Vorbitor: Lucas Berzava Pasaj biblic: Marcu 11:11-21 Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece. A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit. A zărit de departe un smochin care avea frunze şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. Au ajuns în Ierusalim şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile’? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare, căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui. Ori de câte ori se însera, Isus ieşea din cetate. Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.”

Vorbitor: Adrian Ionică Pasaj biblic: Fapte 9:1-22 Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a sculat de la pământ şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc. Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă. Şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim, ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?” Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.

Vorbitor: Adrian Ionică Pasaj biblic: Matei 14:22-33 Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Vorbitor: Alin Tec Pasaj biblic: Fapte 1:1-11 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Vorbitor: Adrian Ionică Pasaj biblic: 2 Împărați 20:1-11 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.’” Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi. Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: «Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei şi voi ocroti cetatea aceasta din pricina Mea şi din pricina robului Meu David.»’” Isaia a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat. Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?” Şi Isaia a zis: „Iată din partea Domnului semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit. Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?” Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte, ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.” Atunci, Isaia, prorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se coborâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.

Vorbitor: Ionuț Mateescu Pasaj biblic: Luca 8:1-3 Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau.

Vorbitor: Iosif Costa Pasaj biblic: Ioan 21:1-14 Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi s-au suit într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu.” El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm, decât ca la două sute de coţi. Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.” Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari, şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. „Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi după ce înviase din morţi.

Vorbitor: Cadmiel Paveloni Pasaj biblic: Matei 27:45-56 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli , Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!” Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea. Dar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.” Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Perdeaua dinăuntrul Templului se rupe Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” Acolo erau şi multe femei, care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să-I slujească. Între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei.

Vorbitor: Alin Tech Pasaj biblic: Ioan 5:1-16 După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului, nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.” El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: ‘Ridică-ţi patul şi umblă.’” Ei l-au întrebat: „Cine este omul acela care ţi-a zis: ‘Ridică-ţi patul şi umblă’?” Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Vorbitor: Iosif Costa Pasaj biblic: Luca 5:1-11 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi, a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima pe el şi pe toţi cei ce erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci, Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

Vorbitor: Alin Tech Pasaj biblic: Ioan 2:1-11 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo. Și la nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Lui. Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Mama lui a zis slugilor: „Să faceți orice vă va zice.” Și acolo erau șase vase de piatră, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; și în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre. Isus le-a zis: „Umpleți vasele acestea cu apă.” Și le-au umplut până sus. „Scoateți acum”, le-a zis El, „și aduceți nunului.” Și i-au adus. Nunul, după ce a gustat apa făcută vin (el nu știa de unde vine vinul acesta, slugile însă, care scoseseră apa, știau), a chemat pe mire și i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun, dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.” Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenicii Lui au crezut în El.

Vorbitor: Cadmiel Paveloni Pasaj biblic: Luca 8:26-39 Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.” Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în adânc. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat. Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica. Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci. Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors. Omul din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

Vorbitor: Alin Tech Pasaj biblic: Daniel 6:1-21 Darius a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia; a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt, şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia. Atunci, căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. Atunci, oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!” Apoi, aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate Darius! Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, întăreşte oprirea şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba după legea mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.” În urma celor de mai sus, împăratul Darius a scris porunca şi oprirea. Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Atunci, oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui. Apoi, s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!” Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!” Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel şi, până la asfinţitul soarelui, s-a trudit să-l scape. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!” Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!” Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors apoi în palatul său. A petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio ţiitoare şi n-a putut să doarmă. În revărsatul zorilor însă, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei. Şi, apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?” Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!

Vorbitor: Iosif Costa Pasaj biblic: Daniel 3:15-30 Acum fiţi gata şi, în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească. Apoi, a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. Atunci, împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru cㆠnu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.” După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste în ţinutul Babilonului.

Vorbitor: Sergiu Retegan Pasaj biblic: 2 Împărați 7:1-11 Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ‘Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.’” Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca din ele.” La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri? Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete şi vom muri şi, dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar, dacă ne vor omorî, vom muri.” Au plecat dar în amurg să se ducă în tabăra sirienilor. Şi, când au ajuns la intrarea taberei sirienilor, iată că nu era nimeni. Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii hetiţilor şi pe împăraţii egiptenilor ca să vină să lupte împotriva noastră.” Şi s-au sculat şi au luat-o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era şi au fugit ca să-şi scape viaţa. Leproşii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat şi au băut, au luat din el argint, aur şi haine şi s-au dus şi le-au ascuns. S-au întors iarăşi, au pătruns într-un alt cort şi au luat şi de acolo lucruri pe care s-au dus şi le-au ascuns. Apoi, şi-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului!” Au plecat şi au chemat pe străjerii de la poarta cetăţii şi le-au spus aşa: „Am intrat în tabăra sirienilor şi iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n-am găsit decât cai legaţi şi măgari legaţi şi corturile aşa cum erau.” Străjerii de la poartă au strigat şi au trimis vestea aceasta înăuntrul casei împăratului.

Vorbitor: Cadmiel Paveloni Pasaj biblic: 2 Împărați 6:1-7 Fiii prorocilor au zis lui Elisei: „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi. Haidem până la Iordan ca să luăm de acolo fiecare câte o bârnă şi să ne facem acolo un loc de locuit.” Elisei a răspuns: „Duceţi-vă.” Şi unul din ei a zis: „Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns: „Voi merge!” A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne. Şi, pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a căzut?” Şi i-a arătat locul. Atunci, Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul de la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: „Ridică-l!” Şi a întins mâna şi l-a luat.

Vorbitor: Iosif Costa Pasaj biblic: 2 Împărați 5:1-19a Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros. Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman. Şi ea a zis stăpânei sale: „O, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!” Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.” Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb. A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui.” După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.” Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un proroc în Israel.” Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.” Naaman s-a mâniat şi a plecat zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ‘Scaldă-te şi vei fi curat.’” S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.” Elisei a răspuns: „Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut. Atunci, Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului. Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon – să ierte Domnul pe robul tău când mă voi închina în casa lui Rimon!” Elisei i-a zis: „Du-te în pace!

Vorbitor: Ionuț Mateescu Pasaj biblic: Exod 15:22-27 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” Moise a strigat către Domnul, şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la încercare. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

Vorbitor: Alin Tech Pasaj biblic: Iosua 6:1-16 Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el. Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. Înconjuraţi cetatea voi, toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe. Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci, zidul cetăţii se va prăbuşi şi poporul să se suie fiecare drept înainte.” Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi şi le-a zis: „Luaţi chivotul legământului şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.” Şi a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.” După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: ‘Strigaţi!’ Atunci să strigaţi.” Chivotul Domnului a înconjurat cetatea şi i-a dat ocol o dată, apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte. Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap şi preoţii au luat chivotul Domnului. Cei şapte preoţi care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe. Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile. În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!