Intrăm astăzi și pe tărâmul limbajului familiar-argotic și vă voi povesti, pe lângă trăsăturile de bază ale argoului, despre evoluția de sens a unui cuvânt care, în prezent, a ajuns să fie utilizat cu o valoare de superlativ, de la un înțeles absolut banal, inițial. Este vorba despre... marfă. 

Argoul poate fi un limbaj al lumii interlope, prezent în suburbii, în închisori, dar și al comunităților underground, al tinerilor și al celor care adoptă, în general, un stil de comunicare neconvențional, cool. Are clar, prin definiție, un caracter de limbaj secret, accesibil doar celor din grupurile care îl folosesc.  

Conferă, prin utilizarea lui de către acele persoane, sentimentul de apartenență la grupul care utilizează un astfel de limbaj.

Cuvântul marfă a avut o evoluție de sens încă de la început, când s-a dezvoltat dintr-un cuvânt maghiar cu alt înțeles de bază. Apoi, din nou, o a doua modificare semantică, în trecerea de la vocabularul comun la cel argotic, s-a întâmplat când din „vită” – sensul primar al substantivului comun din care a evoluat, a ajuns să capete rolul unui adjectiv sau adverb cu valori de superlativ, în argou.

Lucrările bibliografice consultate pentru acest subiect:

***  Dicționarul limbii române, tomul VI, Litera M, Academia Română, București, 1965-1968. / „Dicționarul Tezaur al Limbii Române”.

Rodica Zafiu, 101 cuvinte argotice, București, Editura Humanitas, 2010.

Acesta este episodul #5 din seria de podcasturi Literparc.ro „Poveștile din spatele unor cuvinte și expresii românești”.
Ne găsiți cu această serie de podcasturi și pe Spotify și Google Podcasts.