Stendhal e cronicarul lucid al pasiunii și al ambiției moderne. În romanele sale, „Roșu și negru”,„ Mănăstirea din Parma”, analizează cu o precizie aproape clinică mecanismele dorinței, ale vanității, ale ascensiunii sociale. E un moralist fără moralism, un psiholog fără iluzii. Nu judecă personajele, ci le urmărește cu o ironie rece, dar empatică. Julien Sorel sau Fabrice del Dongo nu sunt eroi clasici, ci indivizi în luptă cu o lume rigidă, ipocrită, plină de convenții sociale.

Pentru Stendhal, iubirea e cel mai serios lucru din lume, dar și cel mai imprevizibil. În celebrul său eseu „Despre iubire”, introduce conceptul de „cristalizare”: acel proces prin care imaginația proiectează perfecțiuni asupra persoanei iubite. Iubirea adevărată nu e liniște, ci energie, iluzie, conflict interior. Stendhal scrie despre ea cu o sinceritate intelectuală rară, fără emfază, dar cu intensitate.

Stendhal e un scriitor al modernității timpurii: individualist, realist, sceptic față de ideologii și sensibil la detaliile psihologice. Influențat de Napoleon și fascinat de Italia, e un om al pasiunilor controlate și al lucidității riscante. A fost ignorat în timpul vieții, dar redescoperit ca unul dintre primii mari romancieri moderni. Stilul său - sec, direct, ironic - anunță o literatură a lucidității, în care adevărul stă în complexitatea omului, nu în modele ideale.