Pentru Securitate, orice formă de protest era o mare problemă. Cu atât mai mult, protestul public, care risca să se extindă. Un „Plan de măsuri” din aprilie 1985 ne arată că în ultimii ani ai comunismului numărul cetățenilor români care recurgeau la această formă de protest crescuse. Sătui de foame, frig și teroare, tot mai mulți români trimiteau scrisori anonime de protest, scriau lozinci anticomuniste în locuri publice. Securitatea trebuia să oprească acest fenomen.