Tema discuției noastre este mai actuală în aceste zile decât oricând: în ce fel ne-a afectat comunismul mintea și comportamentul?

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici. De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic.

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici. De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic.

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.

În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.

La 09.12.1989, contrainformațiile economice din cadrul Securității Gorj trimit către București o informare privind situația mai multor hidrocentrale din Gorj care nu funcționau sau funcționau deficitar.

La Contramitologia nu ne luptăm cu nostalgia oamenilor, ci cu instrumentalizarea acesteia, cu manipularea trecutului în scopul negării prezentului.

În acest episod discutăm despre detaliile planului întocmit de Securitate pentru prevenirea apariției de „înscrisuri dușmănoase”. Planul descrie categoriile de persoane „suspecte”, vorbește inclusiv despre „dușmanul din interior”, despre cei care scriu anecdote sau care inventau bancuri, proferau injurii și calomnii la adresa partidului. Disperarea regimului era subliniată de această încercare de a stopa exprimarea nemulțumirilor în creștere.

Cum era organizată interceptarea corespondenței românilor înainte de 1989? Ce era Unitatea Specială „S”, unitatea care se ocupa cu supravegherea a ceea ce comunicau oamenii în scris?

Pentru Securitate, orice formă de protest era o mare problemă. Cu atât mai mult, protestul public, care risca să se extindă. Un „Plan de măsuri” din aprilie 1985 ne arată că în ultimii ani ai comunismului numărul cetățenilor români care recurgeau la această formă de protest crescuse. Sătui de foame, frig și teroare, tot mai mulți români trimiteau scrisori anonime de protest, scriau lozinci anticomuniste în locuri publice. Securitatea trebuia să oprească acest fenomen.

Orice formă de protest era interzisă în perioada comunistă, iar consecințele puteau fi foarte grave pentru cei care se încăpățânau. Securitatea intervenea și folosea o gamă extinsă de metode, de la așa-numită „destrămare a anturajului”, până la internarea forțată în spitale de psihiatrie. Cine era „nebun” să se opună regimului communist în această situație și ce puteau păți astfel de persoane?

Există mari diferențe între ceea ce se înțelege astăzi prin „terorism” și ceea ce înțelegea Securitatea prin „teorism”. Dacă termenul actual se referă strict la organizații care practică acest tip de acțiune, în perioada comunistă, unii cetățeni care de fapt se ridicau împortiva regimului puteau fi considerați „teoriști” și puteau intra în atenția USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă).

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus plângere împotriva ordonanței de clasare a procurorului de caz Marius Iacob, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, în dosarul privitor la căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației

Ce se întâmpla când informatorii renunțau la relația cu Securitatea? Cum proceda Securitatea în situațiile în care fostele ei surse treceau de cealaltă parte a baricadei?

Cum era creată rețeaua informativă a Securității? Cine erau persoanele care colaborau cu Securitatea și furnizau informații despre colegii, rudele sau apropiații lor?

Pentru partid, sportul a reprezentat o puternică sursă de propagandă. Sportivii erau priviți drept niște “ambasadori informali” au țării, deoarece prezentau o imagine bună a țării, mai ales în străinătate. Astfel că, Ministerul de Interne a avut o puternică implicare în fenomenul sportiv, prin intermediul echipei fanion, “Dinamo”. Bani, suporteri, promovare, cotizații - o privire inedită asupra sportului în România comunistă.

Bucureștiul este un oraș amestecat urbanistic, în care epocile care s-au succedat și-au lăsat, fiecare, amprenta. Fără să ne dăm seama, acest amalgam se răsfrânge asupra felului în care trăim. De asemenea, felul în care locuim se răsfrânge și asupra felului în care gândim.

Cum ne afectează astăzi calitatea vieții felul în care s-au construit orașele în perioada comunistă? Urbanizare, industrializare, sistematizare - o analiză care oferă o serie de răspunsuri, dar, mai ales, propune întrebări noi.