Dacă lecturăm compoziția treptelor din postura desfășurării acesteia deja consacrate, atunci vom înțelege psalmul 119 ca fiind o lamentație individuală a evreului îndepărtat de sfânta cetate și care trăiește forțat în mijlocul depravării. Apoi, Psalmul 120 este un imn de mulțumire cântat de dirijor pe calea apropierii sale de Ierusalim. Imaginea impunătoare a Muntelui Sionului este în prim plan, de unde Dumnezeu călăuzește pașii cântăreților. Pe urmă, Psalmul 121 este tot o cântare de mulțumire intonată cu ocazia solemnă a pelerinului aflat la porțile Ierusalimului și pregătindu-se astfel să intre în locașul etern. Psalmul emisiunii de față (122) este o implorare comună, chiar dacă pare să înceapă cu o voce individuală (v. 1). Însă din v. 2 glasurile tuturor se împletesc armonios. Odată intrați în Ierusalim, ochii tuturor se întorc de la cei păcătoși (descriși în Psalmul 119) către Însuși Yahwe, cerând de la Domnul milă și îndurare pentru pelerinii oropsiți, pentru exilații reîntorși răniți și cu câteva uimiri în plus.