Psalmul acesta este considerat de majoritatea cercetătorilor ca fiind un imn individual de mulțumire, a cărui temă dominantă este Ierusalimul (Sionul). Tocmai de aceea, poemul acesta poate fi înțeles ca fiind o ofrandă adusă Sionului, precum se întâmplă și în alți psalmi (45; 47; 75; 83; 86 etc). Se simte bine vocea unui pelerin care se îndreaptă înspre Sion, călătoria în sinea ei îi produce acestuia o imensă bucurie religioasă (ebr. samach). Oricare dintre cele 3 mari sărbători iudaice, care presupuneau obligativitatea pelerinajului, pot fi declicul nașterii acestui psalm. Cântarea aceasta se deschide și se închide cu aceeași expresie: bet Yahwe – “casa Domnului”. Construit astfel, în tehnica paralelismului concentric, specific poeziei iudaice, esența psalmului este profeția despre venirea neamurilor la Ierusalim, pentru a-L cunoaște pe Adevăratul Dumnezeu (teza anunțării Pogorârii Duhului Sfânt – Fapte 2).