Al doilea din cei 15 psalmi ai treptelor era unul deja consacrat pentru evreii celui de-al doilea templu, fiind cântat de pelerinii care se deplasau înspre Ierusalim, cu ocazia celor trei mari sărbători iudaice de peste an: Paștile, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor. Tema dominantă a psalmului este purtarea de grijă a Domnului față de cântăreții Săi. Stihul cel mai cunoscut este v. 2b: YHWH oseh șamayim waareț – “Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul”, care a fost preluat și în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan (Crezul): “Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului…”. Psalmul 120 mai este considerat a fi o rugăciune de mulțumire. Două glasuri se împletesc armonios, ca într-un concert metafizic al luminilor ascetice: o voce individuală, care se încrede ferm în Pronia divină (vv. 1-2) și un glas corporat, al poporului, care-i răspunde eclatant psalmistului cu aceeași încredere necondiționată în ajutorul binecuvântatului Yahwe (vv. 3-8). Cuvântul ebraic șamar – “a păzi, a supraveghe” se repetă de 6 ori în cadrul acestui scurt poem al treptelor, de aceea tema Proniei divine poate fi considerată țesătura logică a acestui psalm.