Reciprocitatea și dovada socială, primele dintre principiile persuasiunii dezvoltate de Robert Cialdini, pot fi considerate extreme: dacă cea dintâi se bazează pe interacțiunile personale directe, cea din urmă trebuie să fie întemeiată pe colectivitate și rezultate indirecte.

Însă ambele principii se întrepătrund și se completează cu tehnici de negociere precum „lebăda neagră” - cunoașterea îndeaproape a interlocutorului și a obiectivelor sale reale. Charlie Munger a descris elocvent cât de departe trebuie să mergem în efortul a înțelege poziția celuilalt, afirmând: „Nu îmi permit niciodată să am o opinie până când nu cunosc argumentele celuilalt mai bine decât el însuși”.

În negocieri, la fel ca în multe alte activități, timpul ne poate fi prieten sau dușman. Înțelegând cum funcționează reciprocitatea și dovada socială, le putem combate forța așezând un răgaz de gândire (critică) între stimul și răspuns. Astfel, nu vom fi purtați de curentul influențării (singuri pe lume), ci vom fi noi înșine convingători (siguri pe lume).