Sunt în Cluj. Stau pe o bancă si citesc . Din când în când sunt distras de zgomotul din jurul meu. E cel mai plăcut zgomot pe care poți să-l auzi într-un parc. Copii care plâng, zburda, țipă, râd cu poftă sau se ceartă între ei. Cu alte cuvinte este zgomotul care descrie viața și care te face să privești cu încredere spre viitor. Iar viitorul este frumos, dragii mei, atâta timp cât are cine face zgomot.
Mi-am văzut ochioasele ieri dimineața, dar în acest peisaj frumos mă simt singur. Mi-e dor de ele.
Îmi vine să mă ridic și să le spun celor din jur că și eu am doua strengarite care fac zgomot. Și încă ce zgomot.
Uneori aud cum strigă cineva "Tati" și tresar. Oare nu pe mine mă strigă!? Întorc capul să mă asigur și iar mi-e dor.
La un moment dat aud un planset de copil, s-a impiedicat si…a cazut. Am crezut ca e Ema mea si m-am ridicat sa o ajut, sa o imbratisez …
Bucurați-vă de zgomotul din viața voastră. Faceți zgomot împreună cu ei. Iar dacă vreți să citiți o carte în liniște, citiți împreună cu ei sau mergeți la bibliotecă.
P. S. Oare cum arata "zgomotul" din viața voastră.
Semnat – un tătic cu restanțe