eu fluturele-alunec în fântână
ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul
n-am timp să-mi chinui trupul întrebându-l
ce vaier lung pe-antene se îngână
n-am cal de foc pe care adăpându-l
să-l fac să urce-n slăvi pe ghizduri până
și-ar împietri copita pe o rână
ca să ţâşnească-n aer pur cu gândul
ce–i până jos ce tihnă necurată
unde e luciul unde-i un năvod
să frâng în el căderea doar o dată
nu tremură nimic sub lânced pod...
pe fund nu-i apă nu e nici o pată...
plonjez în gol şi mă strivesc de glod
